Dragă client al iFlori.ro,
Îmi pare bine că am ocazia să împărtășesc cu tine o mică bucată din povestea mea. Sunt Cristina Birau, floristul tău de la iFlori.ro, și vreau să te invit în universul meu floral. iFlori.ro nu este o simpla afacere, inca o florarie in drumul tau. Este locul unde inima ta infloreste, unde iti poti exprima emotiile prin creatiile mele florale. Si chiar pun suflet in tot ce fac! Am o poveste extraordinara, un parcurs de cariera unic, pe care acum il impartasesc cu tine, in exclusivitate.
Primavara este momentul din an cand simt ca ma renasc, precum femeie si artist. Primavara 2024 este cu atat mai speciala pentru mine, intrucat e primul an cand ma simt din nou eu, dupa toata perioada pandemiei, apoi libertatea ciudata regasita dupa… Acum in 2024 simt ca m-am regasit si a venit momentul sa iti spun aceasta poveste.

Între 1998 și 2007, am avut o altă carieră, una care m-a dus în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, ca însoțitor de zbor pentru Kuwait Airways. Printre zborurile mele, am ajuns în Thailanda, unde m-am îndrăgostit de frumusețea orhideelor. Am adus aceste comori acasă și le-am folosit pentru a decora casa mea.
În 2006, mi-am urmat pasiunea pentru floricultură și m-am înscris la Boerma Instituut din Alsmeer, Olanda, la cursul de design floral profesionist dutch. A fost o perioadă intensă de învățare și practicare, dar am obținut diploma recunoscută la nivel internațional.
Din 2007 până în 2009, am făcut parte din echipa unei companii de evenimente high-end, specializată în nunți, arhitectură și design interior – Design Concept. Am avut ocazia să particip la workshop-uri internaționale cu unii dintre cei mai renumiți floristi din lume, cum ar fi Per Benjamin, Gregor Lersch, Klaus Wagener, Linda Nielsen și alții. Aceste experiențe m-au învățat tehnici de design floral pe care le-am aplicat apoi în creațiile mele.
Apoi, am revenit în țară, unde am creat evenimente frumoase, aducând în realitate visele clienților noștri.
În 2010, s-a născut Iris Amira, un dar minunat care mi-a adus o nouă bucurie în viață. Am fost o mamă singură pentru o perioadă, îmbinând cu grijă jobul de florist cu educația fiicei mele.




În 2013 și 2014, am participat la cursuri de flori și evenimente în Kuwait, la Mflowers, și mi-am consolidat cunoștințele. De asemenea, am fost trainer cursuri design floral in Kuwait, la acelasi Mflowers. A fost o perioada frumoasa in care am invatat sute de oameni da faca buchete si aranjamente florale luxuriante.
Între 2014 și 2018, am lucrat la proiectul Romania Leonidas, unde am creat și gestionat site-ul iFlori.ro, unde produsele erau concepute și realizate de mine cu multă pasiune și dedicare.
În 2018, am preluat complet afacerea cu flori, iar în paralel, am lucrat la un depozit de flori en gros. Aici, am avut șansa să cunosc mulți floristi talentați din România și să învăț cum să lucrez organizat și să creez produse cerute pe piața noastră.
Intre 2021 si 2022 am fost trainer floristica si design floral in cadrul FlorideLux. Am ajutat la dezvoltarea industriei florale in Romania, avand zeci de absolventi care si-au deschis propriile afaceri cu flori.
Acum, am propriul meu atelier cochet, unde realizez comenzile iFlori, și sunt mândră să îți prezint noul catalog iFlori pentru primăvara anului 2024. Aștept cu nerăbdare comenzile tale, care pot fi livrate oriunde în București și Ilfov.
Îți mulțumesc din inimă pentru că susții mica mea afacere și pentru că mă lași să fac parte din momentele speciale ale vieții tale. Abia aștept să mă ocup personal de fiecare comandă și să aduc zâmbete pe fețele celor dragi ție.
Cu sinceritate și gratitudine,
Cristina Birau,
Floristul tău de la iFlori.ro
